Feedback

20 de ani de business

 

Conf. univ. dr. Dan Juganaru (Director general, Camera de Comert Constanta)

 

Cateva ganduri, la ceas aniversar…

L-am cunoscut pe Alin Burcea inca din perioada cand era student la Turism (de fapt, specializarea se numea “Economia Serviciilor de Alimentatie Publica si Turism”, aceeasi pe care am absolvit-o si eu, dar cu cativa ani mai devreme), in cadrul facultatii de Comert de la ASE.

Apoi, pe la mijlocul anilor ’80 aveam sa-l reintalnesc pe litoral, la Mangalia, cand eu eram tanar economist stagiar, iar Alin student practicant, la fosta Intreprindere de Hoteluri si Restaurante.Atunci i-am facut cunostinta cu seful Barului “Paradis”din Jupiter, pe scena caruia Alin avea sa “se produca”, in calitate de artist amator(sau, hai sa spunem, semiprofesionist), la spectacolele ce aveau loc in fiecare seara.Imi amintesc bine de succesul pe care il avea cand il parodia pe poetul Adrian Paunescu ;”Sunt cel mai mare poet al romanilor…in greutate!Si nu ma intrece decat Pamantul…,deocamdata!”(aluzie la titlul volumului de versuri ce aparuse de curand-“Pamantul deocamdata”).

Cand am aflat ca a deschis o agentie de turism, in 1990, m-am gandit ca poate, in acest fel, s-ar fi pierdut un foarte bun animator de turism, care ar putea esua, ca intreprinzator, neputand   sa-mi imaginez, atunci, ca Paralela 45 avea sa devina una dintre cele mai dinamice si mai de succes agentii turoperatoare din tara.

Cativa ani mai tarziu ne-am reintalnit, pe litoral si am incercat ca, alaturi de dl. Mihai Daraban, Presedintele Camerei de Comert Constanta, sa-l sprijinim in organizarea unor actiuni pe cel care era atunci Secretarul de Stat din Ministerul Turismului, acelasi Alin Burcea, la fel de plin de verva, de umor, dar mult mai maturizat, mai sofisticat, care incerca sa imbrace “haina” de demnitar, insa nu putea sa uite nicio clipa ca, de fapt, este, in primul rand, un intreprinzator in turism.

Peste alti cativa ani, m-a sunat sa ma roage sa vorbim despre teza sa de doctorat in domeniul turismului.Initial, am fost surprins.Apoi l-am felicitat ca si-a gasit timp si pentru o asemenea “indeletnicire” si i-am facut cateva sugestii pentru a imbunatati draftul tezei sale, avand in vedere ca trecusem si eu, prin aceeasi “faza”, cu cativa ani mai devreme.

Il asigur pe Alin ca poate conta oricand pe sprijinul nostru, aici la Constanta.

Parca nu pot sa cred ca au trecut cei 20 de ani…La multi Ani, Alin!, La Multi Ani, “Paralela 45”!

Cu prietenie,
Conf. univ. dr. Dan Juganaru -Director general, Camera de Comert Constanta

 
 
 

George Sorin Nicolescu (Presedinte - Olimpic International Turism)

 


Paralela 45 la 20 de ani aniversari, cinsteste un colectiv inimos sub conducerea unui “OM” care are calitati, defecte, familie, colectiv, har, bani etc.  si pe care le aseaza cu inteligenta la locul lor pentru o implinire deplina a unui adevarat “OM DE AFACERI ROMAN” modern,  iubit si hulit, prezent in tot ce misca in turismul romanesc, dand amprenta Paralelei 45 care este in toate cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la Soare.

Auzim des “Sarut mainile si poimainile”, “Le Colecteur ce faci?”, “Ti-am spus ca e inteligenta nu numai frumoasa!”.  Fara ele nu-l simtim alaturi pe Alin si implicit pe cei 20 de ani ai Paralelei 45.

Am pornit impreuna chiar inainte de ’89 si am avut activitati asemanatoare fara concurenta absurda si intr-o colaborare ca un exemplu in 20 de ani, cum putini pot sa se laude. Ma bucur sa spun asta fiind de multe ori impreuna in viata alaturi, nu numai ca prieteni ci și facand impreuna afaceri bune intre firmele noastre.
Povestea primilor 20 de ani e lunga, la inceput de drum, la nunta, la mare si la munte, in Europa si SUA si mai ales in Romania impreuna.

Cu mult drag urez Paralelei 45 si colectivului sau inimos si foarte cooperant, numai noroc si bucurii alaturi de Alin si familia sa.

 
 
 

EDUARD MARTI (Sales Manager - Serhstourism)

 

If we have to describe the relation between Paralela45 and Serhstourism we could say: cooperation, effort, success, friendship, fun, working hard, confidence, past, present and future, parties, early bookings :), thousands of emails, professionalism, love to travel, real partners, human values.

So from Serhstourism we wish a long and succeed cooperation together and we wish you many years more of celebration all together!

 
 
 

Nicu Radulescu (Presedinte OPTBR )

 

La aniversare….

Vin momente in viata cand doresti sa analizezi  ce ai facut pana atunci, ce mai trebuie sau - mai ales - ce mai poti face…
La un astfel moment este  ALIN BURCEA, pentru patronul uneia dintre cele mai puternice agentii de turism romanesti, PARALELA 45, fost secretar de stat, activ combatant pentru promovarea turismului romanesc...
Aniversarea a 20 de ani de la infiintarea agentiei de turism PARALELA 45 da prilejul unor rememorari ale parcursului unei vieti dedicate turismului, cu bunele si relele ei, cu zbuciumul si bucuriile ei, cu impliniri,si .. nu numai....
Alin Burcea nu este genul « pierzator » ; el isi deschide singur usile, el isi creaza mereu oportunitati de afaceri si stabileste contacte usor. Nici n-ar fi putut altfel sa transforme  firma sa intr-un adevarat imperiu, cu o retea bogata de  reprezentante in tara sa lanseze programe  indraznete  pentru turistii romani, sa-si pastreze... o anume clientela care-i solicita mereu ofertele.
Mi-amintesc de Alin Burcea cand era secretar de stat: usa sa era deschisa tuturor care aveau probleme sau proiecte pentru turism, era intr-o continua agitatie, antrenand  dupa el si pe ceilalti,  nelinistit...
L-am gasit pe Alin Burcea in lista “lupilor tineri”... intr-adevar, apartine acestei generatii....acum … experienta isi spune cuvantul, selecteaza, si decide cu mai multa maturitate, cu mai rafinat simt al afacerilor…
Desi controversat in randul colegilor sai datorita firii sale vulcanice,  el reprezinta totusi un model. A avut mereu  initiative si propuneri care au devenit fapte concrete, evenimente, afaceri, concepte..urmate si de altii..
Ei bine, la  aceasta aniversare, ii urez lui Alin, prietenul meu, sanatate si putere de munca, bucurii si implinirea dorintelor. Si sa ramana mereu creativ, nelinistit si... tanar!

Cu sincera simpatie
...                                
Nicu Radulescu
Presedinte    OPTBR
Fost secretar de stat in Ministerul Turismului   

Martie  2010

 
 
 

Mehmet Gilik (Sales & Marketing Director - Summer Tour)

 

Paralela 45 is one of the first companies in Romania that has started to work with Turkey as destination. And up to the guest profile Paralela 45 didn’t change or decrease it’s service level during the years.

As Summer Tour, we are glad to have Paralela 45 as a partner  while both companies agree about having good product for the best price.

 
 
 

Sorin Mihai Popa (Director General Adjunct - BRD-Groupe Société Générale)

 

Cand spui Paralela 45, automat te gandesti la pionierii turismului din Romania. Te gandesti la „romanticii”ani 90, cand in febra micului comert cu „vecinii” de la Bosfor, se infiintau in fiecare luna zeci de agentii de turism.

Din toate acele agentii, numai cateva au rezistat la testul adevaratei economii de piata, bazata pe servicii de calitate si pe siguranta, care este foarte importanta in turism. Nu intamplator, „Paralela”, care a fost fondata pe aceste principii, a rezistat, s-a dezvoltat si conduce astazi plutonul celor mai bune companii de gen din Romania, fiind un partener pe care noi, cei de la BRD, ne bazam in mod constant. De aceea am ales sa sprijinim acest eveniment aniversar, care va fi un reper major in viata companiei.

Ii urez „Paralelei” La multi ani si ii felicit pe Alin si echipa lui, care au reusit sa transforme o conventie geografica intr-un business si un brand de mare succes.

 
 
 

Marian Constantinescu (Redactor Sef al revistei lunare TRAVELLER MAGAZIN )

 

ALIN BURCEA ramane un impingator la gramada

“Paralela 45” implineste 20 de ani de existenta. Da, suna frumos! Dar adevarul adevarat este ca aniversarea are importanta si rezonanta pentru ca este legata ombilical de Alin Burcea. Desi acum este foarte la moda sa vorbim despre brand, deci si despre firma „Paralela 45”, eu ma voi opri doar la sentiment si suflet. Pentru mine Alin Burcea continua si dupa aproape 6.500 de zile, sa fie acelasi impingator la gramada si gramada asta e alcatuita din lumea travelului romanesc care nu s-a cristalizat inca in interesele ei din lipsa de cultura.
 
Din dorinta de a completa acel spatiu saracacios s-a conturat prin anii 1994-1996 si un proiect comun care a fost si continua sa fie un succes. „In turism e vremea lupilor tineri”, respectiv replica recenta a volumului „In cautarea lupilor tineri – dupa 10 ani”, sunt cele doua carti pereche care au pornit de la ideea lansata de Alin. Aceea de a da viata unei istorii recente a lupilor-patroni care au indraznit sa muste din catifeaua succesului. Voi insera doar acest citat care continua sa fie, dupa aproape 15 ani, la fel de actual si in 2010: „In America (of Doamne, aceasta obsesie dulce a romanilor), tanarul de succes este un presedinte al clipei. La noi, el e cel mult un „cersetor” al sperantei. Vrem sau nu timpul este aliatul celor care stiu sa faca si sa riste. In rest, spectatorii, e dreptul lor, pot paria sau vorbi din tribunele confortabile”.

Paralela 45 implinieste 20 de ani de existenta. Si odata cu asta Alin Burcea, cel mai tanar personaj din „Cartile lupilor tineri” trece din clasa facatorilor de turism in cea a creatorilor de scoala si de turism. Timpul lucreaza in favoarea lui astfel ca impingatorul la gramada a devenit arbitru, negociator si constructor  pe terenul industriei de... vise.

Prietenia noastra ramane una speciala. Acum ne vedem mai rar. Dar o facem cu placere pentru ca fiecare am castigat de pe urma celuilalt. Nu avem datorii reciproce si asta ne permite sa ne imbratisam. Locul nostru preferat ramane biroul de 5 metri patrati, de la Paralela 45, pe Bulevardul Elisabeta, ai carui pereti pastreaza amintirea timpului prezent. In unul din sertare se afla cu singuranta ascunsa o floare uscata. Mai miroase si acum ca atunci, dupa ce s-a dat cu var si vopsea, in floraria unde s-a nascut „Paralela 45”. Copilul din flori arata azi foarte bine. Doar unul dintre parintii lui – Adrian Grigorescu, nu mai are cum sa-l vada. Au trecut 20 de ani de atunci? Ce gluma buna!

 
 
 

Doru Bostina (Bostina & Asociates )

 

Am aflat cu bucurie ca, in fine, mi se ofera ocazia de a spune ceva despre Paralela 45 la 20 de ani de la infiintare. Cum o poza spune mai mult decat o mie de cuvinte, iata-ma-s in zapada in timpul unui team-building organizat de Paralela 45.

Mi se citea fericirea in priviri iar zambetul imi inghetase pe fata de mai multe ore. Ce sa mai spun, prospetimea mi-am pastrat-o multe zile dupa aceea… Salutari calde si de la colegii mei, ca nici ei nu au uitat inca si abia asteapta sa va mai vada…

Lasand gluma la o parte, la multi ani Paralela 45 si va multumim din suflet pentru momentele de bucurie pe care ni le-ati adus in acesti ani, pentru profesionalismul munca pe care ati depus-o

 
 
 

Alexandru Dobrescu (Director Air France-KLM )

 

Paralela 45 a reprezentat de la inceputurile sale, acum 20 de ani, un partener activ atat pentru Air France cat si pentru KLM, un partener serios, sigur si inovator.
 
Cu mult timp in urma, participand la o sedinta a Agentilor de Turism din Romania (nu exista ANAT), am remarcat o voce puternica ce se auzea distinct peste zumzetul salii. Remarcabil este faptul ca in timp Alin Burcea si-a folosit "vocea si alura" contribuind la schimbarea industriei pe care cu onoare o reprezinta.
Reteaua de destinatii AIR FRANCE KLM a fost cu siguranta acoperita in intregime de grupurile realizate de Paralela 45.

Doresc sa multumesc echipei Paralela 45 pentru excelenta colaborare. Intodeauna vor putea conta pe sprijinul meu si al echipei mele.

La multi ani, Paralela 45!

 
 
 

Grigore Alecsa (Presedinte Consiliu Regional ANAT NORD EST)

 

Cel mai greu lucru este sa vorbesti despre oamenii care iti sunt dragi si apropiati sufleteste , oamenii langa care ai avut viziuni , ai muncit pe rupte zile si nopti , ani la rand, ai ras cu lacrimi  , ai plans amar ….

Se spune ca neamurile ti le da Dumnezeu , dar prietenii ti-i alegi singur … Dumnezeu a fost insa darnic cu mine si in privinta prietenilor …

Paralela 45 …. O lume intr-o singura agentie ….

Alin ….. Un univers intreg intr-un singur om….

20 de ani sunt cateodata …o viata

In toti acesti ani am luptat alaturi pentru multe idei , proiecte, am luptat sa crestem , am luptat sa devenim sinonimul calitatii si al profesionalismului… au fost ani grei dar si frumosi … Am invatat impreuna ca … numai impreuna  putem face toate astea …si ...incet incet le-am facut !

LA MULTI ANI PARALELA 45  , LA MULTI ANI DOMNULE BURCEA !

 
 
 

Corina Martin (Presedinte ANAT)

 

Paralela 45: un nume care a facut istorie

Ne cunoastem de cativa ani buni – eu si Alin , agentiile mele de turism si Paralela 45 , agentii nostri de turism si agentii de turism  ai  Paralela 45 ...,  si in mod special ....Paralela 45 si ANAT ...
Ne cunoastem de destul de multi ani – incat sa pot vorbi de Alin , sa pot vorbi de Paralela 45 .

Sunt o persoana dinamica si nu cred ca imi lipseste curajul de a actiona.  De aceea , respect si admir intotdeauna oamenii de initiativa, care au curajul de a vorbi si de a actiona  si care  sunt creatori, chiar daca nu impartasim aceleasi opinii mereu . 
Cu atat mai mult, ma bucur cand unul dintre acesti oameni imi este coleg si suntem de aceeasi parte a baricadei.

Fondatorul Paralelei 45 – Alin Burcea, un „brand” in industria turistica – a fost primul presedinte al ANAT , si ramane , astfel , in istoria scrisa si nescrisa  a ANAT , istorie la ale carei pagini  lucram si  noi , astazi .

In acest mandat , pe care il conduc cu mandrie si cu respect pentru toti colegii mei care au consolidat asociatia , in  20 de ani ai sai , Alin ne este Prim-vicepresedinte ,  coleg , leader de opinie , vizionar , adeseori confident , de nenumarate ori contra atacant , voce acuta , umorist inspirat ,  comic sef in „Brigada ANAT „ , si cel mai adesea – prieten de nadejde ...

Despre Paralela 45  - ce as mai putea eu adauga , pe langa o carte de vizita atat de cunoscuta , clienti atat de fideli , si aprecieri atat de frumoase ?

Este o onoare pentru Asociatie  si pentru noi toti – membri ai sai , sa avem printre noi , de 20 de ani , o agentie de turism care a reusit  sa-si  pastreze  notorietatea si  sa ramana in topul agentiilor de turism din Romania  , ca nume sinonim cu siguranta, cu calitatea , cu increderea .

Paralela 45 este un model de business si de imagine pentru noi si ne dorim ca din ce in ce mai multe agentii membre ANAT sa o urmeze .

Si pentru ca astazi aveti o Sarbatoare in familia Paralela 45 , stim ca la o asemenea  Sarbatoare se cuvine sa primiti daruri multe si cuvinte frumoase , de la prieteni mai ales.

De aceea, va rugam sa acceptati din partea ANAT si a Presedintelui  sau , distinctia acordata in premiera pentru un membru ANAT, si anume  "20 de ani de Excelenta ANAT !", alaturi de un sincer "La Multi Ani !"si sa ne revedem cu bine peste inca... 20 de ani ! 

Corina Martin
Presedinte ANAT

 

 
 
 

Paul Marasoiu (Presedinte Peacock Hotels; Director Regional Golden Tulip Hotels; Presedinte RCB)

 

Nu este greu sa vorbesti despre Paralela 45 pentru ca de  doua decenii face parte din cotidian, dar si dintre valorile care au participat activ la definirea pietei turistice locale.
Paralela 45 este numai o organizatie de succes, insa personajul din spatele acesteia  merita toata atentia.

Alin, acel tanar nelinistit si teribil al turismului romanesc, isi pastreaza aceiasi tenacitate, viziune, hotarare si nestavilit fin umor. Si tineretea spiritului. Este admirabil modul in care si-a construit o cariera, dar mai ales cum a cladit temeinic si profesional o organizatie si o echipa: Paralela 45.

Ca si experienta de viata si relatie umana speciala,rememorez cu mare placere momentele pline de idealism, dar si de determinare, traite alaturi de Alin, si de multi altii,la inceputul anilor ’90, cand s-a dat startul in economia libera.

Alin si  a sa Paralela 45 sunt castigatori in afaceri si in sufletele prietenilor.

 
 
 

Marian Cojocarescu (Director General - Mara Travel Group)

 

Agentia Paralela 45 este printre primele agentii de turism private infiintate in anul 1990 in Romania, practic a reprezentat pioneratul in afaceri de tip capitalist in domeniul turismului.
Alin Burcea si echipa lui a probat timp de 20 de ani capacitatea de a dezvolta propria afacere incepand de la excursii si servicii turistice in tari din vest, inaccesibile ramanilor pana atunci,  pana la investitii importante in constructii civile si de tip hotelier.
Determinarea, seriozitate si profesionalismul reprezinta cheia succesului a acestei importante firme de turism de la noi.
Avand aproape acelasi parcurs, in decursul a acestor 20 de ani am colaborat cu Paralela 45 in conditii de siguranta si onestitate si sper sa extindem bunele noastre relatii pentru inca 20 de ani.

La multi Paralela 45, la multi ani Alin !

 
 
 

Marian Nicola (Director General - Mapamond)

 

Ne bucuram cu totii la fiecare aniversare.Ne place sau nu timpul se scurge odata cu bucuriile noastre.Iata ca douazeci de ani au trecut si au lasat in urma albume cu fotografii prietenii,locuri de neuitat in care ati fost in vizita,in vacanta sau la munca... Cei mai importanti insa,raman clientii care au beneficiat de vacante frumoase ,in numele carora imi permit sa felicit tot ceea ce inseamna Paralela "45. La multi ani dragi prieteni !

 
 
 

Cristina Popescu (Presedinte Director General - Romfilatelia)

 

Paralela 45.. intradevar o lume intr-o singura agentie, unde gasesti de fiecare data omul potrivit la locul potrivit.

Echipa voastra de profesionisti a gasit cele mai bune solutii ca, in diverse colturi ale lumii, Romfilatelia sa dezvaluie minunea de a cuprinde, clipa de clipa, “o lume intr-un timbru”.

La multi ani!

 
 
 

Andreea Brezean (Regional Manager for Romania, Bulgaria and Serbia - Aegean Airlines)

 

"De la Paralela 45 pe toate meridianele pamantului" aceasta este istoria carierei mele...

a inceput cu entuziasmul unui absolvent de A.S.E premiant, pus la incercare de profesionalismul celor cu experienta anilor de ONT, TAROM , intr-un ritm à la Alin Burcea....

primele vouchere si bilete de avion trudite cu ajutorul doamnei Denisa Sanda au fost  precum emotia primelor litere scrise din abecedar, tremurand apoi pentru fiecare pasager care se incumeta la un traseu "aranjat" de mine

la Paralela 45 mi-am inceput cartea de munca si de atunci am invatat sa muncesc serios,responsabil ( "in scris" ca sa-l parafrazez pe Alin ) atat singura dar mai ales impreuna cu colegii mei, partenerii si clientii nostri.

Alin mi-a dat curajul unor proiecte mari precum Campionatul de Fotbal Anglia 1995, J.O de la Atlanta 1996...multumesc

pe drumul inceput la SWISSAIR in 1997 am plecat cu un bagaj etichetat Paralela 45,  o marca pe care o port mandra si pe care sper ca am onorat-o in timp, la randu-mi cu performantele mele profesionale
 
Efharisto, from Aegean Airlines

Andrea Brezean

 
 
 

Carmen Botez (Secretar General - ANAT)

 

Ce om fermecator! Ce bun causeur! Pe Alin Burcea ori il placi ori nu il placi, dar indiferent nu poate sa-ti fie niciodata! De altfel, cele doua sentimente alterneaza in mod firesc atunci cand este vorba despre o persoana inzestrata cu un acut simt al umorului si o lipsa de respect pentru conveniente care zdruncina firile mai asezate.
La ANAT l-am cunoscut ca membru de rand, Presedinte al Comisiei de Outgoing si in vremea din urma, Prim-Vicepresedinte. Ar vrea ca lucrurile sa se miste mai repede, ca toti oamenii sa aiba curajul sau in abordarea situatiilor incurcate, vrea ca ceilalti sa nu-I puna betze in roate macar, daca nu pot tine ritmul. V-am spus, este un personaj dificil, dar verva si conversatia spumoasa te fac sa uiti ca te-a scos din minti cu cateva secunde mai devreme.

Alin Burcea a ajutat si ajuta ANAT-ul. Este indiscutabil. Lumea spune ca se ajuta pe el. Poate. Eu nu l-am cunoscut asa. I-am cunoscut generozitatea si in vremea din urma, am vazut ca nu uita de oamenii cu care a lucrat bine. Oamenii nu pleaca de la Paralela 45. Are angajati care ii stau alaturi de ani de zile. Te intrebi cum reuseste cu gura lui rea. Paralela 45 nu este o agentie care vinde ieftin. Dar are ceva indiscutabil: eticheta calitatii. Oamenii care pleaca cu Paralela 45 stiu ca hotelul o sa fie bun, ca mancarea va fi destula, ca avionul va veni la timp. De aceea Paralela 45 isi pastreaza locul pe piata. Pentru ca ofera calitate si siguranta -  avantaje ale celor care merg in vacante prin agentiile de turism membre ANAT.

La 20 de ani de viata, ii doresc Paralelei 45 sa creasca frumos si sanatos si sa ne intalnim tot tineri la aniversarea a 50 de ani!

La Multi Ani, domnule Alin Burcea!

 
 
 

Ion Antonescu (Presedinte - Marshal Turism)

 

Paralela 45, anul 20!
Iata-ma la o rascruce de gânduri. Gândul rau ma indeamna sa nu laud niciodata concurenta. Gândul bun îmi sopteste invers. Agentiile vedeta, de turism, Paralela 45 si Marshal nu sunt firme surori, dar prietene sunt.
Acum 20 de ani, Paralela 45 se deschidea într-o florarie de pe Regina Elisabeta. Apoi a crescut ca în basmele românilor. Într-un an cât altii în sapte. A dus turisti în absolut toate colturile lumii si i-a adus inapoi veseli, multumiti, mai bogati in cunostinte, atât de necesare si placute omului modern.
Pe mine ma stie o lume ca sunt exigent si nu fac compromisuri. Daca ar fi sa dau stele “Paralelei” i-as da cinci, ca si mie. Pe cuvânt! Nu a fost si nu este un drum usor, într-o tara în care mai marii ei, privind turismul, când au zis ca iau – au luat, când au zis ca dau – au zis.
De aceea laud realizarile “Paralelei” nu pentru ca familia Burcea a fost nasita de mine. Stiu si apreciez serviciile de calitate, sunt sincer în admiratia mea, urez acestei firme colega tot ce e bun si frumos pe lume, cu conditia sa fiu invitat sa scriu un cuvânt de apreciere si la a 50-a aniversare. La multi ani!

 
 
 

Traian Badulescu (Purtător de cuvânt ANAT, jurnalist de turism)

 

Paralela 45. O agenţie. Un nume. Un brand
 
Mă pregătesc să absolv masteratul cu specializarea Management şi Marketing în Turism, din cadrul Facultăţii de Comerţ de la ASE. Tema lucrării de dizertaţie este “Agenţiile de turism din România: de la marcă la brand”. Am efectuat o cercetare cu circa 60 de respondenţi (prieteni, rude, colegi, chiar şi necunoscuţi) privind cele mai cunoscute agenţii de turism din România. Pe primul loc a ieşit, categoric, Paralela 45, urmată de alte câteva agenţii cu tradiţie.


Ce ar fi mai mult de spus? Multe… Paralela 45 se numără printre pionierii turismului românesc şi rămâne în continuare, paradoxal, un pionier, reinventându-se de la an la an. Culmea: cu aceeaşi siglă! O siglă reuşită, care a rezistat până acum precum Coca Cola. Această firmă nu reprezintă doar o marcă, un nume, ci un brand. Nu am auzit – de la prieteni şi amici în primul rând – de plângeri la adresa Paralelei 45, dimpotrivă… Numai de bine. Pe bune!

De asemenea, brandul Paralela 45 este condus de un alt brand: Alin Burcea. Un om dinamic, inovator, deseori incomod, care a avut timp şi să ajungă doctor în economie (turism), să fie şi secretar de stat, şi primul preşedinte ANAT, la doar 26 de ani. E un om care fascinează şi pe care nimeni nu se poate supăra, pentru că, pragmatic vorbind, cam e nevoie de el… 

Paralela 45 rămâne la fel de puternică după 20 de ani şi sunt sigur că va fi încă 20 de ani de acum înainte! Eu îi urez Paralelei 45 La Mulţi Ani şi să trăiască atât timp cât va trece şi paralela 45 pe teritoriul României

 
 
 

Dragos Anastasiu (Director General - Eurolines Romania)

 

Paralela 45 si Alin Burcea se confunda practic cu turismul romanesc postrevolutionar. Au avut impreuna o prezenta activa, consecventa, dar si consistenta. Au influentat direct evolutia turismului de outgoing din Romania, care a pornit de la zero in 1990 si a ajuns la a fi comparabil cu orice alta tara dezvoltata din lume, chiar daca volumul este inca relativ mic.

Ca membru si presedinte fondator ANAT si , mai apoi, ca Secretar de Stat in Ministerul Turismului, Alin Burcea a demostrat ca este nu numai vizionar, ci si extrem de pragmatic, angajandu-se atat asociativ cat si politic intr-o perioada in care turismul nu se putea dezvolta fara aceste doua componente. Desi nu este mereu un partener comod de drum, in perioada in care am fost eu presedinte ANAT am colaborat excelent, construind impreuna, cu argumente multiple pro si contra dar mereu logice, o noua etapa a ANAT-ului, care a constituit modernizarea acestei puternice organizatii patronale.

Apoi, cand te gandesti la turism in Romania, nu ai cum sa disociezi  Paralela 45 si la Alin Burcea. Ambii au devenit brand-uri, dar la baza acestei realitati sta multa,multa munca. Ceea ce caracterizeaza insa perechea Burcea – Paralela 45 este inovatia si zambetul. Cu Alin Burcea se munceste, dar se si rade. Aceeasi imagine a imprimat-o si firmei sale : jucausa, vesela, sprintara. Si astfel amandoi au reusit sa faca in asa fel incat timp de 20 de ani sa se vorbeasca despre ei. Cateodata de rau, de cele mai multe ori de bine, important este ca au fost mereu in mijlocul atentiei, au miscat lucrurile, oamenii, mentalitatile. Si asa, cu munca, dar si cu veselie, au trecut 20 de ani. Se pot uita cu mandrie in urma lor. Vor ramane in istoria turismului romanesc.

Urmeaza inca 20 de ani pe care Alin Burcea si Paralela 45 vor merge, cu siguranta, si vor ramane in mijlocul atentiei. Drumul ales este unul corect. Cu ajustari pe ici, pe colo vor avea succes. Iar eu nu numai ca ii voi urmari si pe viitor,  dar voi
fi alaturi : ca prieten si ca partener.

Sa ne vedem sanatosi peste inca 20 de ani plini de succes!
 

 
 
 

Nicolae Sandulescu (Presedinte - Alcedo Romania)

 

Ce este Paralela 45? O întrebare la care un şcolar studios ar răspunde pe nerăsuflate că este linia imaginară care taie emisfera boreală în două, la mijlocul distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator. Un pasionat de geografie ar completa definiţia cu precizarea că această linie imaginară leagă Baia de Aramă de Băicoi şi Sulina.
Pentru unii, Paralela 45 se  leagă exclusiv de numele unui motel cu restaurant pe DN1, între Ploieşti şi Câmpina, în dreptul căruia, pâna mai deunăzi, dacă nu aveai inspiraţia să opreşti la un mic şi o răcoritoare, erai oricum oprit sau „filmat” pentru depăşire de viteză.

Dacă mă întrebaţi pe mine, cel care a depăşit de mult vârsta şcolară şi, de cele mai multe ori, mă eschivez de la şofat, voi răspunde fără ezitare: Paralela 45 reprezintă cel mai puternic brand în turismul românesc şi partenerul nostru tradiţional, de care ne leagă o veche şi fructuoasă colaborare în materie de organizare de programe turistice interne şi externe, adresate atât angajaţilor cât şi clienţilor noştri.

Intr-un domeniu de activitate ce „exploatează” în egală măsură dorinţa firească a fiecărui individ de a călători în timpul liber şi nevoia  de a se deplasa în interes de afaceri, ambele cerinţe fiind atât de diferit exprimate prin exigenţe, rafinament şi, uneori, chiar şi extravaganţe, Paralela 45 şi-a făcut în cei 20 de ani de la înfiinţare un renume prin profesionalismul, flexibilitatea şi uşurinţa cu care rezolvă orice provocare. Mai mult, având un rol decisiv în trasarea tendinţelor în materie de turism, Paralela 45 joacă un rol important în modelarea gusturilor şi preferinţelor clienţilor.

Tradiţia cere un mesaj de felicitare aniversar să cuprindă şi câteva cuvinte de apreciere la adresa fondatorului firmei. Mă conformez şi eu, deoarece, pe de-o parte, am fost educat în spiritul respectului faţă de tradiţii, iar pe de altă parte, domnul preşedinte Alin Burcea, fondatorul Paralelei 45 şi cel care o conduce de la înfiinţare şi până în prezent, îmi este bun prieten.
Dincolo de competenţa ireproşabilă privind managementului firmei, „denunţ” în mod public modul generos, uman şi (totuşi) extrem de exigent în care îşi exercită prerogativele acestei poziţii şi remarcabila sa capacitate de transfer a probitătii sale profesionale asupra tuturor colaboratorilor săi.
 
Cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de activitate, felicit pe toţi cei care au contribuit la situarea Paralelei 45 în poziţia onorantă de lider al industriei româneşti de turism şi îi îndemn să fie mândri de realizările lor.
Vă urez mult succes în efortul vostru permanent de a menţine acest standard de excelenţă şi vă doresc să creşteţi Paralela 45 cât... Ecuatorul !

 
 
 

Cristian Dumitrescu ()

 

Am inceput colaborarea cu Paralela 45 acum cativa ani in urma la recomandarea unui prieten, care era client fidel al acestei companii. In timp mi-am dat seama ca avea dreptate. La inceput am folosit serviciile companiei doar pentru vacantele de vara. Ulterior, vazand ca am intalnit o echipa de profesionisti, plina de solicitudine, amabila si gata oricand sa-ti satisfaca orice dorinta am devenit si eu client fidel, indiferent daca am calatorit in interes de serviciu sau in vacante.

La multi ani echipei minunate de la Paralela 45!!!  Va doresc sa fiti alaturi de noi, clientii fideli, inca multi ani de acum inainte!
 

 
 
 

Lucia Nora Morariu (Director General - Eximtur)

 

Paralela 45 este cel mai vechi brand de agentie de turism din Romania post revolutie. 
Brandul este indisolubil legat de spumoasa si controversata personalitate a lui Alin Burcea dar si de diversitatea si calitatea programelor turistice oferite de agentie an de an. 
Atat Paralela 45 cat si Alin Burcea sunt prietenii mei si ai EXIMTUR de “ o viata” si le dorim La Multi Ani si multe realizari in continuare !

 
 
 

Radu Octavian (Presedinte - RTC Holding)

 

20 de ani !  Gandul imi zboara in directii opuse: trecut si viitor !  Inceputul: multa ambitie, o mica agentie pe Bdul. 6 Martie, viziunea ca in afara de mineri s-ar putea sa mai vina si alti oameni in Bucuresti... Si sa plece din Bucuresti... Viitorul?  Asa cum il cunosc de peste 25 de ani pe Alin, stiu ca are si acum viziunea Paralelei 45: urmatorii pasi, urmatoarele idei, urmatoarele realizari ! Pentru care-i doresc o evolutie si mai frumoasa decat pana acum !!

 
 
 

Ioana Hancu (Avocat)

 

ODA UNEI MAMICI GRIJULII

Ha! Paralela 45! Desi sunt de mica o fiinta umblareata, am apelat la serviciile turistice ale “Paralelei” de abia in 1999. Cam tarziu - zic eu acum.
 In fine, prima data a fost mai greu. Am avut nevoie de asigurari si recomandari multiple din partea prietenilor care apelau deja la ei, ca asa sunt eu, mai circumspecta, ca orice avocat.
Dupa care a intervenit dependenta. Si eu nu prea dezvolt dependente, la ba din contra. Mai mult independente. Dar cu “paralela” a fost inevitabil.
 In primul rand pentru ca are un patron ( eu doar pe el il stiu, poate o avea mai multi, dar nu ma bag), Alin Burcea, care e in continuare simpatic. Lucru rar, avand in vedere ca de atunci incoace s-a facut mare, a prosperat, si ca majoritatea romanilor prosperi, ar fi putut deveni demiurgic si inaccesibil. Niet! Nu e cazul lui Alin. A ramas uman.
In al doilea rand pentru ca are o doamna (mare doamna, mare caracter, hi, hi) directoare, sefa de agentie, ce-o fi, Elena ( zisa si Anghel) care face minuni chiar si cu clientii mofturosi si nu e niciodata suparata pe ei, desi ar avea o multime de motive, trust me.
In al treilea rand pentru ca are o multime de angajati tineri ( unii doar la suflet, of course) si draguti si plini de bunavointa ( chiar daca la inceput, ca oricare, nu le stiu ei pe toate) indiferent cat de ocupati ar fi.
Si , ma rog, nu in ultimul rand, pentru ca chiar daca ai oroare de mers cu avionul ( nu e cazul meu, dar cunosc eu pe unii care…), tot nu poti sa nu apelezi la Florinel ( zis si Chirculescu) atunci cand vrei sa-ti iei zborul, pentru ca e o placere sa-l rogi sa-ti faca rezervari imposibile ( cu putine zile inainte adica) si pentru ca in toate cazurile, chiar daca tu  nu-i ceri , ba chiar te opui, el tot vrea sa-ti faca o economie si uneori si reuseste .
Bine, bine – veti zice - si ce daca?! De la placere ( ca asta se deduce din ce-am scris) pana la dependenta mai e totusi un pas. Pai da, mai e unul. Pana la urma, pe langa toate cele deja marturisite, eu una nu mai vreu sa apelez la alta agentie de turism, pentru ca, cel putin cu mine, Paralela 45 s-a purtat ca o mamica grijulie.
Pai cine are grija sa-mi gaseasca cele mai bune si mai frumoase camere de fumatori in hoteluri de 5 stele la preturi de 4 cand se poate? Pai Paralela! Ei, o sa spuneti ca nu-i o mama buna, pentru ca ma incurajeaza sa fumez si tutunul dauneaza grav sanatatii. Sa fim seriosi! Camerele mici, urate si scumpe dauneaza mai grav, ca-mi tulbura armonia interioara si meridianele energetice si-mi scurteaza sigur viata. Tutunul in doze rezonabile conserva, ajuta la digestie si ne pazeste de Alzheimer.
 Dar in iulie 2007, cand ma uitam eu de pe aeroportul din Barcelona cum decoleza cursa mea de Ibiza, cu tot cu suta mea de kile de bagaje ( ca ma pregateam de un sejur lung pe insula), pentru ca ametitii aia de la Iberia scrisesera gresit ora decolarii ( cu o ora mai tarziu) pe bilet, iar cursa de la Bucuresti intarziase tocmai o ora, pe cine sunam eu ca un balaur infuriat sa-mi vars naduful si sa fac scandal? Pe Elena. Si in loc sa-i urez “la multi ani” ( ca era ziua ei de nastere), i-am zis ca daca vrea, poate sa-l dea afara pe Florinel, baiatu’ de la ticketing. Tocmai pe Florinel. In fine. Ea m-a inteles. Dialogul cu personalul multinational si lovit in cap de siesta ( traditie de neoprit in Catalunia) al aeroportului nu m-a satisfacut. Intai pentru ca l-am desfasurat in esperanto - 2 vorbe spaniola, 3 engleza si sapte invective salbatice in romaneste - iar eu  eram furioasa si la nervi conjug greu verbe in spaniola. Dupa aia pentru ca nici nu m-a lamurit, ca aia nu vorbesc engleza mai deloc si nici spaniola literara ca la televizor. Si , in fine, pentru ca stateam cu poseta pe umar in aeroportul din Barcelona, in timp ce bagajele mele se distrau in drum spre Ibiza. Cum sa nu fiu furioasa? Aia imi ofereau sa ma urce pe chelutiala lor in urmatoarea cursa Iberia care era a doua zi, iar eu vroiam atunci, pe loc. Si era vara, cald, si insula ma astepta vioaie in mijlocul marii. Dar Elena m-a inteles, m-a ascultat, mi-a propus sa ma urc in prima cursa care imi convine si sa pastrez biletul cu ora gresita si pe cel nou, ca imi recupereaza ea costurile biletului suplimentar. Si asa a si facut. Asa ca increzatoare si mult mai calma, m-am urcat in prima cursa Spanair, la business class, si la Bucuresti mi-am recuperat banutii.  Si nici pe Florinel nu l-a dat afara- slava Domnului!, ca ce m-as face eu acuma fara el?! Iar peste cateva saptamani, cand am revenit in patria- muma , in iubita noastra capitala,  iar compania Iberia iar m-a incurcat ( pe mine si pe alti 20 de nefericiti) si ne-a pierdut bagajele si mi-a dat loc si in fundul avionului, langa toalete, in loc de business, unde platisem, cine mi-a recuperat si diferenta de cost dintre bilete si mi-a recuperat si bagajele intacte in numai 24 de ore, in timp ce altii au asteptat si-o saptamana? Tot Paralela 45. Printr-un dialog constructiv ( ii suspectez ca m-au descris putin in plina furie si le-au recomandat sa se teama) cu minunata companie aeriana spaniola.
Cum spuneam, ca o mamica grijulie. Sigur, si compania Iberia ar trebui sa le multumeasca pentru ca, probabil, la intoarcere, si eu mi-as fi  putut recupera banii si bagajele, dar cu varsare de sange pentru ei si privare de libertate pentru mine. Not good. Or asa,totul s-a terminat pasnic si cu bine.
Asa ca mie nu-mi ramane decat sa ma flenduresc in continuare prin lume exclusiv prin Paralela 45, pentru ca ea are cel mai bine grija de mine si ma fereste, in intelepciunea ei, de gesturi necugetate. Ceea ce va recomand si dvs. Iar daca Doamne fereste! Se intampla vreo incurcatura, contati pe ei si fiti blanzi, ca-s oameni cumsecade si priceputi.
Hasta la vista! Sayonara! And have a nice flight!

 
 
 

Radu Colfescu (Director General - Dertour Romania)

 

Alin Burcea imi este in primul rand un prieten si apoi un partener de afaceri.

Ca om de afaceri am admirat permanenta lui dorinta de a - si diversifica domeniile de activitate. 

Cand auzi Paralela 45 poate sa fie vorba de editura, imobiliare, produse pentru copii, care mai de care, dar una dintre activitati se detaseaza in acceptiunea generala asupra Paralelei 45 si anume turismul.

Acest lucru se datoreaza cel mai probabil oamenilor care formeaza echipa in spatele brandului, constantei agentiei de turism pe piata in ultimii 20 de ani, calitatii si diversitatii produselor de turism promovate si oferite clientilor.

Succesul nostru se datoreaza in mare parte si partenerilor stabili cu care am demarat activitatea in Romania, iar Paralela 45 se numara printre primele agentii care au avut deschiderea de a imbratisa oferta unui touroperator international, chiar daca la randul lor desfasoara o activitate intensa de touroperator local. 

Pentru aceasta dorim sa le multumim la implinirea celor 20 de ani de existenta activa si sa le uram la cat mai multi ani de succes alaturi de noi!  
 

 
 
 

Radu Dinulescu (Avocat)

 

Trebuie sa recunosc ca nu fac parte din categoria celor care scriu scrisori de multumire agentiilor de turism, insa colaborarea cu Paralela 45 m-a determinat sa recunosc ca am avut parte de servicii la standardele pe care le asteptam.

Consilierea oferita in privinta detaliilor despre destinatiile care ne-au interesat, promptitudinea cu care ati raspuns solicitarilor, sugestiile facute, locatiile alese, flexibilitatatea de care ati dat dovada sunt argumentul pentru care va recunosc ca profesionisti si toate acestea au facut din mine un client fidel.

Am apreciat foarte tare faptul ca v-ati specializat in vacante create pentru fiecare client in parte, ca v-ati propus sa aduceti un plus de calitate serviciilor turistice si o paleta larga de destinatii si de aceea calatoresc cu Paralela 45 de aproape 14 ani.

Raman acelasi client fidel al dumneavoastra,

Radu Dinulescu

 
 
 

Flavia Sandu (General Manager - Ramada Hotel & Suites Bucharest North)

 

Paralela 45 ? Pentru mine reprezinta mult mai mult decat  o afacere, este  bunul meu coleg de facultate si ulterior prieten de viata , Alin , transpus pe piata.  Alin a reusit sa transmita veselia si nonconformismul lui turismului pe care il promoveaza, creand astfel un concept de calatorie  unic si absolut minunat. Paralela 45, cel mai rasunator nume romanesc din domeniul agentiilor de turism,  si-a etalat  “bunatatile” din primii ani de functionare. Acum insa, dupa 20 de ani a  reusit !A inteles ce inseamna sa fii a lui Alin, s-a conformat , si prin urmare a oferit oamenilor acel vis de a calatori, acea senzatie de bine pe care cu totii o cautam in vacantele noastre.

Universalitatea este calitatea Paralelei 45 care o mentine in mod constant deasupra concurentei, ajutand un segment de clienti foarte variat sa beneficieze de acesta alternativa a turismului clasic.

Acest  mod unic de a aborda o vacanta, impus de natura extrovertita si voioasa a lui Alin, se face simtit de la primul contact pe care il ai  cu Paralela 45, de la un simplu afis  foarte colorat pe strada pana la o discutie amicala cu un reprezentant al agentiei. In mintea si in sufletele multor  oameni, Paralela 45 a ramas agentia care i-a salvat din atatea situatii care pareau fara iesire.  Din perspectiva unui partener de afaceri nu as putea sa spun decat un singur lucru: profesionalism de la cap la coada.  Din punctul meu de vedere, al unei prietene, nu ramane decat reusita lui Alin de a-si redirectiona personalitatea si energia catre o afacere.

Felicitari ca ai reusit sa arati oamenilor cine esti si ca i-ai convins cum ar trebui sa arate o vacanta minunata. De aici inainte nu mai ai nevoie decat sa ramai la fel!

La multi ani Paralela 45! La multi ani Alin !
 

 
 
 

Simion Alb ()

 

Cu riscul de a-mi trada lipsa de inspiratie incep - repetand probabil pe altii - cu afirmatia ca este putin probabil sa spun Paralela 45 fara sa ma gandesc la Alin Burcea.

Nu am sa urmaresc ca prin cuvintele care vor urma sa ii fac placere lui Alin, voi fi candid si sper ca nu foarte plictisitor.

Alin adora vorbele bune dar este evident faptul ca el stie sa foloseasca foarte bine critica, opiniile diferite de cele ale sale, chiar daca initial va da senzatia ca le respinge categoric.

Multi dintre cei care stiu ca Alin imi este prieten ar putea sa nu creada ca eu cunosc foarte putine lucruri despre Paralela 45 dar din pacate,
sau poate din fericire?, acesta este adevarul. Explicatia consta in faptul ca Paralela 45 nu este - in opinia mea - foarte activa in activitatea de incoming, situatie care nu poate decat sa ma dezamageasca, sa imi inspire pesimism. Pesimismul este insa paradoxal atunci cand te gandesti la Alin Burcea pentru ca el a fost si este o ilustrare aproape perfecta a optimismului.

Remarc totusi la Paralela 45 capacitatea de adaptare la conjunctura pietei, curajul si flexibilitatea cu care isi diversifica sau isi restrange oferta si activitatile.

Admir, invidiez chiar, la Alin Burcea curajul si dezinvoltura cu care el isi prezinta si isi sustine ideile si opiniile, faptul ca nu are nici un fel de retinere sa spuna ce gandeste, sa admita esecurile si sa impartaseasca planurile sale de viitor sau ambitiile personale.

In anii multi de cand il cunosc, am facut - cu siguranta - un numar de reprosuri lui Alin. Imi este imposibil insa sa imi amintesc acum care au fost acelea,
probabil pentru ca, dupa orice controversa sau disputa cu Alin Burcea am ajuns acasa sau la birou, daca nu zambind, cel putin mai intelept, mai pregatit pentru lumea care ne inconjoara.

Intr-o societate care este dominata tot mai mult de minciuna, de teorii ale conspiratiei, ma intreb daca ne putem dori mai mult de la un prieten, un concurent, un colaborator sau un simplu cetatean ...altceva decat deschidere, comunicare.

In opinia subsemnatului, mostenirea noastra culturala nu ne incurajeaza sa apreciem sinceritatea si nici sa o incurajam. Ar fi gresit insa sa nu o admiram - chiar in taina - macar. 

Alin poate oricand, cu usurinta, sa ne surprida, sa ne amuze, sa ne agaseze, sa ne enerveze sau sa ne contrarieze insa cred ca niciodata, niciodata el nu va putea sa ne fie indiferent.

Cu ocazia aniversarii a douazeci de ani de la crearea companiei Paralela 45,le doresc lui Alin Burcea, familiei sale si desigur companiei sale, din toata inima numai bine, impliniri si La Multi Ani!

Simion Alb

15 martie 2010

 
 
 

Aurel Neacsu (General Manager - Business Event & Travel)

 

LA MULTI ANI PARALELA 45 TURISM
LA MULTI ANI

Am petrecut 14 ani minunati in aceasta firma, au fost momente frumoase, dar au fost si momente grele, care au trecut cu bine, asa cum se intampla de cele mai multe ori acasa.
Da, ACASA, pentru ca putem spune cu totii ca in „Paralela” ne simtim ca acasa.

Am petrecut aproape 14 ani in Paralela 45 si vreau sa le multumesc celor ce m-au acceptat asa cum am fost, pentru ca aici m-am format profesional si am invatat ca la serviciu nu poti merge doar pentru ca trebuie, aici am trait emotia derularii evenimentelor si satisfactia multumirilor de la finalul evenimentului.   

Pentru ca acum am ajuns sa am propria afacere  - „BUSINESS EVENT & TRAVEL” - multumesc Paralela 45 pentru cei 14 ani, multumesc Domnului ALIN BURCEA pentru increderea acordata.

La Multi Ani!

Aurel Neacsu (Relu)

 
 
 

Petre Dordea ( www.infotravelromania.ro)

 

Paralela 45 a fost printre primele agentii de turism deschise in Romania. Alin Burcea un lider foarte bun(uneori mistocar dar intodeauna activ), este cel mai cunoscut brand pe piata turistica din Romania.

MULT SUCCES IN CONTINUARE!

 
 
 

Mihaela Teodorescu (Maria Travel)

 

FELICITARI!

Succes mai departe, ati fost la locul potrivit in momentul potrivit.

Sper ca intregul  TURISM DIN ROMANIA sa poata evolua la fel de bine. Trebuie sa ne bucuram de realizarile altora, sa le urmam exemplul si nu sa ne pizmuim.

Cu deosebita consideratie,

Mihaela Teodorescu - MARIA TRAVEL

 
 
 

BOIANA - MG TRAVEL COMPANY TEAM ()

 

Dear Partners,
 
Happy to hear Paralela 45 accomplished its first 20 years! HAPPY BIRTHDAY, dear colleagues!

For us Paralela 45 has proven its very good image as a powerful toureparator on the market, with a serious impact on the clients’ decisions for buying holidays. We are strongly confident in the professional approach and attention, that your work is characteristic of. We highly value the means of work you have, which we find so rarely among our partners, not only from Bulgaria, but worldwide.

We have had the pleasure of being the Bulgarian partner of your company for the last 5 years. During these years our two agencies developed the Romanian market for the destination Bulgaria – in the first years for the Black Sea Coast, and in the last winter season - for winter resorts – especially Bansko. The serious approach to all the programs we have worked out together led to good results and we may say – good quantity of happy clients.

We would be happy to continue our stable co-operation in the coming years, facing together the challenges of each new season.

We wish to all our collegaues successes both personally and professionally!

Kindest regards,

BOIANA-MG TRAVEL COMPANY TEAM