Viaţa nu oferă întotdeauna şansa faptelor mareţe şi de aceea micile gesturi contează enorm. Este impresionant să vezi cum bucuriile pot schimba vieţile unor copii, ajutându-i să se cunoască şi să-şi creeze un sistem de valori, în absenţa căruia viaţa nu are nici un sens. Cu foarte puţin, putem realiza foarte mult şi de aceea cu fiecare gest pe care îl facem gândindu-ne la cei de lângă noi schimbăm un pic lumea.
Impreună putem face vacaţa unui copil de neuitat!
La inceputul acestei toamne ne-am implicat împreună cu The Family Services Association într-un proiect educaţional şi recreaţional. 22 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 20 de ani, de la Direcţia de Protecţie Socială a Copilului din Urziceni, au avut o vacanţă la malul Mării Negre.
Pentru mulţi dintre aceştia a fost chiar prima vacanţă. Vila Diamant din Neptun a fost locaţia pe care am pus-o la dispoziţia copiilor în perioada 2-6 septembrie 2009. Programul de vacanţă al acestor copii a fost diversificat, incluzând vizite în Constanţa, Mangalia şi alte staţiuni, vizite ale siturilor arheologice din zonă, distracţii la Aqua Parcul din Mamaia şi bineînţeles, o vizită la Acvariul din Constanţa.



